„Duhul Sfânt ... după ce am primit cerescul botez, vrea să ne sfinţească pe deplin... ”

Trandafir Sandru (1924 - 1998) s-a născut la Secaş, jud. Arad. El a fost unul dintre puţinii intelectuali ai mişcării penticostale timpurii din România: a absolvit liceul la Arad (1944), apoi a urmat cursurile Facultăţii de Istorie a Universităţii din Bucureşti (1951 - 1956). A întemeiat Seminarul şi apoi Institutul Teologic Penticostal din Bucureşti. A primit titlul de Doctor of Divinity de la Church of God School of Theology, Cleveland, TN, fiind cel mai important autor timpuriu al unor lucrări de teologie şi istorie penticostală din România. A fost pastor la Bucureşti şi a făcut parte din conducerea Cultului Penticostal din România. A publicat Buletinul Cultului Penticostal.

Trandafir Sandru a predicat prima dată în biserica penticostală din Secaş la vârsta de 9 - 10 ani. Tot din vremea aceea îşi amintea de un vis în care Domnul i-a arătat cum se vor depăna anii vieţii lui. În august 1941 a primit în taină botezul în apă. În continuare, Trandafir Sandru povestea:

„Am primit botezul cu Duh Sfânt în dimineaţa zilei de 6 ianuarie 1942, cu semnul vorbirii în alte limbi ... Bucuria acestei experienţe înnoitoare m-a făcut să mă simt în cer şi nu pe pământ. Botezul cu foc care mi-a fost dat să-l experimentez m-a trecut şi pe la Curtea Marţială din Timişoara, unde în iarna anului 1941 am foat citat să depun mărturie împotriva fratelui care m-a botezat ... Refuzând să pun mâna pe „Sfânta Cruce” şi să jur înainte de depunerea mărturiei, printr-o minune dumnzeiască am fost izbăvit de la o condamnare ce mă aştepta. Fratele care m-a botezat a fost condamnat la un an şi şapte luni de închisoare”.

Despre misiunile de după război, scria:

„N-am să uit cele două misiuni pe care le-am făcut împreună cu un alt frate tot din jud. Bihor în anii 1947 şi 1948 pe Valea Someşului. Însoţirea divină a fost aşa de puternică încât predicile acelui frate au fost udate de lacrimile ascultătorilor pe tot parcursul vorbirii, de când şi-a deschis gura până la sfârşitul predicii. Până la ultimul cuvânt asistenţa a fost numai în lacrimi. Chiar aşa ceva n-am mai văzut niciodată ... nicăieri în lume pe unde am umblat , străbătând cele patru continente. Atunci ... s-a plâns cu lacrimi de bucurie la atingerea Duhului Sfânt. ”

Rău văzut de regimul comunist, Trandafir Sandru a fost îndepărtat între anii 1956 – 1958 din toate funcţiile şi chiar din Cultul Penticostal. Cu sprijinul lui Pavel Bochian, a fost reprimit în 1963, dar Departamenul Cultelor i-a retras autoruzaţia de pastor în 1965. Intervenind credincioşii (între care renumitul reprezentant al mişcării de rezistenţă creştină, Constantin Caraman), T. Sandru a revenit ca pastor, fiind permanent, din 1967, în conducerea Cultului Penticostal. Înfruntând mari piedici a reuşit să deschidă cel mai important (pe atunci) locaş bisericesc penticostal din Bucureşti, în str. Sebastian nr.43.

Din vremea aceea datează şi o experienţă de vindecare divină:

„În iarna anului 1973 ... am crezut că mi-a venit sfârşitul ... Boala se agrava zilnic, încât am ajuns să fiu dus de mână pe stradă de unul din copiii mei. Rugăciunile şi ungerea cu untdelemn n-au schimbat starea mea ... În prima joi din feb. 1973, când trebuia să se serbeze Cina Domnului în biserica noastră, nici un pastor din Bucureşti nu a fost disponibil. În situaţia în care mă aflam, m-am urcat în autobuz să merg la biserică. De la staţie la biserică, m-a dus de mână ... un membru din biserica noastră. În timpul împărţirii Cinei, abia mă puteam ţine pe picioare, gata gata să cad. Până la terminarea Sfintei Cine însă s-a petrecut minunea vindecării mele. N-a mai trebuit să mă întorc acasă dus de mână de cineva ... Boala mea a fost diagnosticată în final ca o insuficienţă circulatorie bazală ... După vindecare, un medic m-a întrebat ce medicamente am folosit pentru că boala aceasta este nevindecabilă.”

Când T. Sandru a trecut la Domnul în toamna 1998, a luat sfârşit generaţia marilor lucrători ai penticostalismului românesc timpuriu.

Dr. Valeriu Andreiescu

Articol aparut in revista cultului "Cuvantul adevarului"